Prima zi de scoala (I)

A venit, in sfarsit, ziua cea mare! Ziua in care imi incep activitatea in invatamant. Am reusit sa prind un post de titular, iar de-acum ma pot numi profesor. Este adevarat ca sunt la o scoala la tara, dar pentru cineva nou in sistem, este bine si asa. Mai bine la tara, decat acasa, somera. Am trecut cu bine de ziua festiva in care am facut cunostinta cu celelalte cadre didactice si am aflat la ce clase voi preda. Astazi va fi prima mea zi oficiala la catedra.

Intru in cancelarie cu zambetul pe buze, dar imi piere imediat ce vad fetele acrite dinauntru. Sunt analizata din cap pana in picioare si cum incaperea nu este prea mare, prind franturi din conversatia catorva doamne asezate intr-un colt. „Uite-o si pe-asta!”, „Iar au venit astea tinere cu aerul ca stiu ele totul! Ia uite la ea ce zambareata e!”, „Nu va rezista mai mult de un an si va pleca cu coada intre picioare!”. Imi vine sa le raspund, dar consider ca nu ar trebui sa fac scandal din prima zi, asa ca ma duc cuminte sa iau catalogul si plec imediat.

Prima ora, clasa a VII-a. Merg pe coridor cu catalogul sub brat gandindu-ma prin cate am trecut sa ajung aici. Luni petrecute inchisa in casa pentru a invata, ore intregi de stat la coada la inscrierea pentru examen, emotiile pana la aflarea rezultatului, iar apoi lungile sedinte de impartire a posturilor. Dar au trecut si iata ca am ajuns acolo unde mi-am dorit. Dar parca imi piere putin din incantare cand vad felul cum sunt tratata de elevi. Nimeni nu s-a dat la o parte, ci a trebuit sa ma strecor printre ei. Pun insa totul pe seama faptului ca nimeni nu ma cunoaste si imi fac singura curaj spunandu-mi ca elevii la care voi preda vor stii sa isi respecte profesorul.

Ajung la clasa mea. Galagia se aude inca de la primul etaj. Intru totusi zambind si spun “Buna ziua!”. Suspect. Galagia nu inceteaza, nimeni nu se uita la mine si nimeni nu ma baga in seama. Mai spun o data: “Buna ziua!”. Iar nimic…Nu m-am facut auzita? Ma duc la catedra si trantesc catalogul pe masa. “Buna ziua!” spun din nou hotarat. In sfarsit, galagia mai inceteaza, dar foarte putin, si cativa copii incep sa se uite la mine. Vad ca sunt mirati. Nu m-au vazut pana acum. Incep sa ma prezint si le spun ca anul acesta vor invata limba engleza cu mine. Toata clasa se uita ciudat la mine si vad ca majoritatea ranjeste. Ma uit cu coada ochiului la haine sa vad daca nu m-am murdarit, sau daca ceva nu e la locul lui. Nu descopar nimic, asa ca ma duc din nou la catedra. Vreau sa strig catalogul, sa ii cunosc putin. Le spun ca as dori sa imi spuna si cateva cuvinte despre ei, de preferabil in engleza. Incep sa rada. Iar ma gandesc ce s-a intamplat. Intreb daca ceva este in neregula. Nimeni nu catadicseste sa imi raspunda. Mai pun o data intrebarea. Niciun raspuns. Trec peste si incep sa strig catalogul: Ana Badescu. Vad o manuta ridicandu-se prin spate. O rog sa se ridice in picioare sa o vad mai bine si o rog sa imi spuna cateva cuvinte in engleza. Ea face niste ochi mari si vad ca se fastaceste. Ii spun sa nu ii fie frica. Nimeni nu o va pedepsi daca va gresi. Doar suntem la scoala sa invatam. Dar nimic. Restul clasei ranjeste in continuare. Ma enervez si mai intreb o data ce s-a intamplat. Pana cand cineva din fundul clasei isi face curaj si spune: noi nu stim engleza. Poftim? Ma uit incurcata pe manualul lor si vad nivel mediu. Asta inseamna ca fac engleza din clasa a doua. Cum nu stiu nimic? Intreb daca toata lumea este in aceeasi situatie. Se pare ca da. Nu inteleg ce s-a intamplat si intreb ce au facut in acesti ani. Din franturi de raspunsuri puse cap la cap inteleg pana la urma ce s-a intamplat. Pana acum au facut engleza cu profesorul de matematica! Da, am mai auzit de astfel de cazuri. In scolile de la tara, profesorii care nu isi completeaza catedra primesc ore la alte specializari. Asa se ajunge ca elevii sa faca chimie cu profesorul de franceza sau engleza…cu profesorul de matematica. Nu e de mirare ca nu stiu nimic. Dar ce pot sa fac? Nu am decat sa iau situatia ca atare si sa ma adaptez. Pentru ca pana la urma, datoria mea este sa ma pliez dupa nevoile elevului. Chiar daca multi nu au mai auzit de asa ceva pana acum, sau nu concep ca profesorul sa se dea dupa elevi, eu asta am invatat si asta voi face. Sper doar ca pana la urma, munca mea sa fie apreciata cat de cat de cei in slujba carora voi fi de acum incolo…